09 ianuarie 2008

O altă viaţă în luna MARTIE!


          Toată lumea ştie că luna martie mai este cunoscută şi sub denumirea de luna femeilor sau mărţişor şi că aceasta vesteşte primăvara. Având în vedere faptul că în această lună se sărbătoreşte "ziua femeii"am hotărât să realizăm campania "O altă viaţă"care vizează reintegrarea 
în viaţa socilă a victimelor de sex feminin.
Campania va avea obiective bine întemeiate cum ar fi: obiective informaţionale,deoarece dorim să informăm publicul larg cu privire la traficul de fiinţe umane obictive comportamentale prin care se urmăreşte creearea de noi comportamente şi întărirea celor 
favorabile.
Dorim ca în urma acestei campanii să tragem unele concluzii şi să încercăm să-i integrăm în societate pe cei care au nevoie de acest lucru. Toţi suntem oameni!

Reintegrarea socială

     Reintegrarea socială a victimei traficului în scopul exploatării sexuale este un proces de lungă durată ce implică specialişti din diverse domenii(psihologi, asistenţi sociali, medici, poliţişti, avocaţi, judecători). Principiul pe care trebuie să-l aibă în vedere toţi specialiştii este că victima, indiferent de modul de exploatare la care a fost supusă, are dreptul de protecţie şi asistenţă.
     Asistenţa pentru reintegrarea victimelor traficului este o problemă ce necesită cooperarea instituţiilor guvernamentale şi a celor nonguvernamentale. În lipsa unui sistem coerent de repatriere, recuperare şi reintegrare a victimelor, riscul ca aceste persoane să fie retraficate este major. De asemenea,lisa unei coeziuni între toţi specialiştii, a unei abordări comune şi a înţelegerii responsabilităţilor fiecăruia pot conduce la eşecul planului de reintegrare.

ATENŢIE!Traficanţii ştiu să lucreze!

     Analizând multe cazuri de trafic de fiinţe umane am identificat că traficantul se ghidează după un tipar bine pus la punct. În cazul exploatării sexuale, traficantul urmăreşte victime din categoriile: fete cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, nivel scăzut al educaţiei (de obicei abandonează şcoala pentru a pleca în străinătate), provin din familii cu probleme (violenţă domestică, alcoolism, abuzuri sexuale) sau provin din regiuni sărace ale ţării.
Cea mai frecventă metodă prin care traficanţii atrag victimile o reprezintă ofertele de locuri de muncă în străinătate. De obicei traficantul(bărbat sau femeie)abordează victima într-un spaţiu familiar şi îi câştigă încredereafie prin bunăstarea pe care o afişează(haine scumpe,bijuterii, bani) fie prin relatarea unor cazuri de succes în străinătate.

Ce este traficul de persoane?

     Traficul de persoane indică "recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptareade plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării."
În urma cercetărilor s-a identificat că principalele persoane supuse traficului de fiinte umane sunt fetele adolescente şi copiii. Astfel, aceste persoane sunt supuse unor forme de exploatare cum ar fi : munca forţată, prostituţia forţată,  implicarea în producerea de materiale pornografice sau alte forme deexploatare sexuală, prelevarea de organe sau cerşetoria.În cazul copiilor, se mai ia în calcul o altă formă d exploatare şi anume adopţia ilegală.